Conf. Dr. Alina Tanțău

Coordonator

Medicul gastroenterolog Alina Tanțău: „Este greu să ajungi în funcții de conducere ca femeie în România. Nu ești încurajată“

motto: „Îmi place meseria de medic. Este o motivație suficientă pentru mine“

Alina Tanțău, dascăl la UMF Cluj și gastroenterolog, crede că nu e greu să fii femeie medic în România, ci e dificil pentru doamne să ajungă în funcții de conducere. Nu li se acordă suficient credit, zice ea. E convinsă că românii ar fi bine să aibă o educație sanitară și că gândirea pozitivă i-ar ajuta mult în recuperarea dintr-o boală sau operație.

Alina Tanțău, mărturisește, într-un interviu pentru Asociația Femeilor Chirurg din România, de ce a ales profesia de medic, dar și care sunt piedicile de care se lovește când vine vorba de aplicarea unor tehnici inovatoare în România.

Vă rugăm să vă prezentați în două-trei fraze.

Mă numesc Tanțău Alina Ioana. Am 42 de ani, sunt căsătorită și am doi copii. Sunt medic primar în gastroenterologie și medic specialist în Medicină Internă. Sunt conferențiar universitar la Universitatea de Medicina și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca. Am origini sălajene, fiind născută în Zalău. Am terminat Liceul Sanitar în 1994 în Zalău și am promovat Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca în 2000. Rezidențiatul l-am efectuat la Institutul de Gastroenterologie Octavian Fodor în perioada 2001-2006.

În 2007 am devenit asistent universitar la UMF Cluj, în 2010 am promovat ca șef de lucrări, iar în 2017 am devinit conferențiar universitar. Am activități didactice cu studenții români, englezi și francezi de la Facultățile de Medicină Generală, Farmacie și Medicină Dentară. Din 2007 până în 2016 mi-am exercitat meseria de medic specialist ca medic voluntar la Spitalul CF Cluj. Tot din 2007 până în prezent lucrez la Clinica Privată de Gastroenterologie și Hepatologie, la care sunt coproprietar împreună cu soțul meu, profesorul doctor Marcel Tanțău. Sunt o persoană energică, sociabilă care își iubește meseria. Îmi doresc ca femeia medic din România să fie încurajată, respectată și admirată.

Care sunt motivele care v-au îndemnat să alegeți profesia de medic?

Motivele sunt simple. Urmând cursurile Liceului Sanitar și fiind o persoană ambițioasă mi s-a părut logic să încerc să devin mai mult decât o asistentă medicală, astfel din clasa a XI-a am decis să dau admitere la UMF Cluj la terminarea liceului.

Ce calități credeți că vă recomandă pentru profesia de medic?

Abnegația, ambiția, iubirea față de oameni, abilitate.

Care sunt avantajele chirurgiei minim invazive pe care o practicați? Cum percep pacienții aceste intervenții?

Folosind chirurgia minim invazivă reușim să efectuăm o terapie eficientă și sigură fără a afecta funcționalitatea organismului uman. Folosind orificiile naturale cu ajutorul endoscoapelor ajungem la nivelul canalului biliar, stomacului, intestinului subtire, colonului, pancreasului unde cu diferite accesorii reușim să extragem calculii biliari, să rezecăm (n. r. îndepărtarea minim-invazivă pe cale endoscopică a unui părți de țesut digestiv) polipii, să oprim o sângerare digestivă, să drenăm un abces etc. Chirurgia clasică poate fi mutilantă, asociind costuri mai ridicate și morbiditate mai mare.

Endoscopia intervențională în gastroenterologie reușeste să trateze cancerul incipient - cancerul de colon sau gastric - în scop curativ cu efecte secundare minime și costuri mai reduse decât chirurgia clasică, dar cu eficiență similară.

Din păcate, pacientul român nu are educație sanitară. Educația sanitară trebuie efectuată din grădiniță și continuată în școlii. Pacientul român se abandonează frecvent și se lasă pe „mâna doctorului“ total, fără a dori să participe activ la procesul de terapie și la obținerea sau menținerea propriei stări de sănătate. Încerc frecvent să schimb această mentalitate si să implic pacientul în luarea unei decizii medicale.

Tehnicile minim invazive sunt înțelese cu dificultate. Mulți pacienți nu înțeleg că, de fapt, noi efectuăm o chirurgie minimală sau mini-chirurgie care este, în realitate, invazivă. Ne percep de multe ori ca „medici interniști“, o percepție total eronată.

Pentru ei chirurgul „taie“, iar „internistul“ dă medicamente. Atunci când le explicăm efectele secundare ale procedurilor sunt foarte surprinși - nu înteleg procedura ca fiind, de fapt, invazivă. Totuși, în ultimul timp există o categorie de pacienți care sunt informați - probabil accesul la Internet îi ajută să înțeleagă mai bine procedurile minim invazive - și cu care reușim să avem o colaborare bună.

Cât de dificil este să aplicați tehnici noi, inovatoare într-un sistem medical „deficitar“? Care este secretul reușitei?

Să aplici tehnici noi, inovatoare în sistemul sanitar din România este extrem de dificil. Din păcate sistemul de sănătate nu încurajează, sub nicio formă nici medicii, și nici tehnicile inovatoare. În realitate, tehnicile minim invazive endoscopice nu sunt decontate corect de către stat, deoarece multe dintre tehnici - mucozectomia, disecția submucoasă, miotomie peroorală endoscopică, etc. - nu există ca tehnici chirurgicale endoscopice în sistemul de scorificare a procedurilor. Puținele tehnicile endoscopice (n. r. metode de examinare pe viu a unui organ cavitar sau tubular cu ajutorul endoscopului) care există sunt subfinanțate.

O altă problemă pe care o avem și care este extrem de gravă și poate să ne împiedice în efectuarea unor tehnici endoscopice intervenționale este asigurarea de malpraxis. Endoscopiștilor intervenționiști nu li se permite decât o asigurare minimă de malpraxis fiind considerați „interniști“ - este strigător la cer! - , și nu o asigurare chirurgicală de malpraxis așa cum ar fi normal și logic având în vedere efectuarea procedurii invazive, cu riscuri chirurgicale. Practic, statul român „nu ne vede“ și dacă ne vede, ne ignoră.

Singurul motiv pentru care „merg înainte și lupt“ este pentru că îmi place meseria de medic. Este o motivație suficientă pentru mine. Este o responsabilitate pe care mi-o asum.

Am reușit să ajung să fac endoscopie intervențională pentru că am avut norocul să învăț de la cel mai bun endoscopist intervențional din Romania. Acesta este soțul meu profesorul doctor Marcel Tanțău. Soțul meu este un vizionar și o persoană care m-a încurajat întodeauna să îmi doresc mai mult și să fac mai mult.

În perioada 2008-2014 am avut norocul să particip în mai multe granturi naționale de cercetare care mi-au oferit posibilitatea să achiziționez și să am acces la diferite tehnici inovatoare în endoscopie. Așa am reușit să îmi finalizez doctoratul care avea ca subiect diagnosticul și tratamentul endoscopic al cancerelor digestive precoce. În aceea perioadă am promovat tehnici noi inovatoare de diagnostic endoscopic și m-am inițiat în rezecții endoscopice complexe.

În ultimul timp, am reușit să îmi perfecționez mai multe tehnici de endoscopie și ecoendoscopie terapeutică sub îndrumarea unor experți valoroși, prin deplasarea în clinici de renume din străinătate - Franța, Japonia.

Care este scopul Centrului de Excelență în Boli Inflamatorii Intestinale din a cărui conducere faceți parte? Cât de importantă este abordarea multidisciplinară a pacientului în aceste cazuri?

Cetrul Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale este un proiect la care țin foarte mult. Incidența bolilor inflamatorii intestinale în România este în creștere. Îngrijirea acestor pacienți necesită timp și dedicație. Sunt pacienți speciali cu nevoi speciale. Colita ulcerativă și Boala Crohn afectează populația la o vârstă tânără în plină activitate profesională și socială a indivizilor.

Toți pacienții mei cu bolii inflamatorii intestinale au telefonul meu personal pentru a putea să îmi comunice orice problemă de sănătate și nu numai. Este un efort mare din partea mea. Sper ca acest Centrul Dedicat pacienților să poată prelua toată logistica ce stă în spatele îngrijirii acestui pacient. Obiectivul principal este de a integra pacienții cu boli inflamatorii intestinale într-un flux unitar de îngrijire medicală. Ne dorim un acces mai facil la tehnicile de îngrijire a acestor pacienți. Monitorizarea lor pe parcursul terapiei este foarte importantă, de aceea ne dorim să instruim personalul sanitar mediu, asistente medicale dedicate acestei patologii.

Acești pacienți sunt fragili, sensibili cu numeroase nevoi - psihologice, nutriționale, sociale, etc. - , astfel colaborarea cu numeroasele discipline implicate în tratarea acestor pacienți este în beneficiul pacientului. Bolile inflamatorii intestinale sunt boli sistemice, afectând mai multe organe - ochi, articulații, piele, rinichi, ficat, etc. -, acești pacienți având mai multe afecțiuni digestive sau extradigestive în acelaș timp. Colaborarea cu alți specialiști este obligatorie pentru ca pacientul să aibă un acces facil la consult și tratament de specialitate.

Din păcate, Ministerul Sănătății din România nu este implicat în acest proiect din niciun punct de vedere - nu pentru că nu ne-am fi dorit noi. Este doar un efort al medicilor în folosul pacienților, cum se întâmplă frecvent în România. Ne dorim să obținem o finanțare din partea statului român a Centrului Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale, dar încă nu am găsit pârghiile legale adecvate. Din câte am înțeles este un interes tot mai mic al Ministerului Sănătății să se implice și să finanțeze astfel de proiecte.

Cât de greu e să fii femeie medic în România?

Nu este greu să fii femeie medic în România. Este facil atunci când reușești să obții încrederea și respectul pacientului. În schimb, cred că este greu să ajungi în funcții de conducere ca femeie în România. Nu ți se acordă credit îndeajuns și nu ești încurajată. Cred că, de fapt, este o mentalitate eronată în ceea ce privește capacitățile reale a femeii din România, în general. Acest fapt își are originile în copilăria noastră când ca fetițe nu suntem încurajate destul, iar apoi ca femei nu suntem respectate și valorificate.